Pregătirea pentru pandemii și drumul spre fascismul internațional

Definiția largă a sănătății a Organizației Mondiale a Sănătății cuprinde bunăstarea fizică, mentală și socială. Exprimată în constituția sa din 1946, alături de conceptele de participare comunitară și suveranitate națională, aceasta a reflectat o înțelegere a unei lumi care ieșea din secole de opresiune colonialistă și din facilitarea rușinoasă a fascismului de către industria sănătății publice. Politica de sănătate urma să fie centrată pe oameni, strâns legată de drepturile omului și de autodeterminare.

Răspunsul COVID-19 a demonstrat modul în care aceste idealuri au fost anulate. Decenii de creștere a finanțării în cadrul parteneriatelor public-private au corodat bazele sănătății publice globale. Răspunsul COVID-19, destinat unui virus care viza în proporție covârșitoare persoanele în vârstă, a ignorat normele de gestionare a epidemiilor și drepturile omului pentru a institui un regim de suprimare, cenzură și coerciție care amintește de sistemele de putere și de guvernare condamnate anterior.

Fără să se oprească să examineze costurile, industria sănătății publice dezvoltă instrumente și procese internaționale care vor înrădăcina aceste practici distructive în dreptul internațional. Sănătatea publică, prezentată ca o serie de urgențe sanitare, este folosită încă o dată pentru a facilita o abordare fascistă a gestionării societății.

Beneficiarii vor fi corporațiile și investitorii pe care răspunsul COVID-19 i-a servit bine. Drepturile omului și libertatea individuală, la fel ca în regimurile fasciste anterioare, vor pierde. Industria sănătății publice trebuie să se trezească urgent la lumea în schimbare în care lucrează, dacă dorește să adopte un rol în salvarea sănătății publice, în loc să contribuie la degradarea acesteia.

Suggest a correction