OMS, ONU și realitatea lăcomiei umane

„Când se face lumină asupra unei capcane, este mai puțin probabil ca alții să cadă în ea.”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu complotează pentru a cuceri lumea. Trebuie să ne amintim ce este: o organizație formată din oameni destul de obișnuiți, care nu sunt în mod special experți în domeniul lor, dar care au obținut locuri de muncă și beneficii pe care cei mai mulți dintre noi le-ar invidia. Nu este în mod intrinsec nefastă, organizația este doar ascultătoare față de cei care o finanțează și care definesc modul în care aceste fonduri trebuie folosite. Acest lucru este necesar pentru ca personalul său să își păstreze locurile de muncă.

Cu toate acestea, OMS promovează un nou tratat discutat de către organismul său de conducere, Adunarea Mondială a Sănătății (WHA), care vizează centralizarea controlului său asupra urgențelor sanitare. De asemenea, Adunarea Mondială a Sănătății modifică Regulamentul Sanitar Internațional (RSI), care are putere în temeiul dreptului internațional, pentru a da OMS puterea de a cere carantina, de a impune vaccinuri pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră și de a vă împiedica să călătoriți.

„Urgențele sanitare”, în acest context, reprezintă orice risc potențial despre care directorul general stabilește că ar putea cauza o problemă semnificativă pentru sănătate. Aceasta ar putea fi o variantă virală undeva, un focar de informații cu care el/ea nu este de acord sau chiar schimbarea vremii. Actualul director general a insistat deja asupra faptului că toate acestea sunt amenințări majore și în creștere. El a declarat chiar o urgență de sănătate publică de interes internațional după ce 5 persoane din lume au murit din cauza variolei maimuțelor.

Restul celor din Organizația Națiunilor Unite (ONU), în disperarea sa actuală în legătură cu iminentul Armaghedon climatic, sunt cam la fel ca la OMS. În timp ce temperaturile ating înălțimi amețitoare care erau utile pentru creșterea animalelor și cultivarea orzului în Groenlanda medievală, majoritatea personalului său nu crede cu adevărat că suntem în pragul extincției. Sunt doar oameni obișnuiți, plătiți să spună aceste lucruri și îngrijorați de siguranța locului de muncă și de promovare dacă nu o fac.

Oameni a căror avere i-a făcut foarte puternici văd un mare câștig în a face ca OMS și ONU să acționeze în acest fel. Acești oameni au investit, de asemenea, foarte mult în mass-media și în politică pentru a-și asigura un sprijin larg. Personalul OMS și al ONU care luptă din interior împotriva acestui lucru cu greu își va îmbunătăți perspectivele de carieră. Există, de asemenea, un grăunte de adevăr în aceste povești (virusurile ucid oameni și CO₂ crește în timp ce clima se schimbă) pentru a se autojustifica răul general pe care știu că îl fac.

Avantajele capturii organizaționale

În realitate, organizațiile mari lucrează pentru cei care le finanțează. Cea mai mare parte a personalului lor face pur și simplu ceea ce i se spune și își acceptă salariile. Câțiva dintre cei curajoși tind să plece sau să fie împinși de la spate, mulți dintre cei care nu au curajul convingerilor lor se ascund în spatele organizației în speranța că alții vor ieși primii la înaintare, iar unii sunt cam neștiutori și nu-și pot da seama cu adevărat ce se întâmplă. Câțiva nefericiți se simt cu adevărat prinși în capcană în supunere din cauza unor circumstanțe personale dificile.

Atunci când etica finanțării OMS și a ONU în general era aceea de a ajuta populațiile lumii să își îmbunătățească soarta, aceasta este ceea ce personalul a susținut în general și a lucrat pentru a pune în aplicare. Acum, când sunt ghidați de cei foarte bogați și de corporațiile multinaționale care trebuie să mulțumească investitorii, aceștia pledează și lucrează în beneficiul acestor noi stăpâni cu același entuziasm. Iată de ce astfel de organizații sunt atât de utile celor care doresc să își extindă puterea personală.

Când discutăm despre modul în care un număr relativ mic poate influența sau conduce aceste organizații internaționale puternice, este ușor să credem că totul este incredibil sau conspiraționist, dacă nu ne oprim și nu ne folosim cu adevărat creierul. Cum ar putea atât de puțini să preia controlul întregii lumi? Dacă cineva are la fel de mulți bani ca țări întregi, dar nu are o țară de care să se ocupe, atunci are într-adevăr o mare libertate de acțiune. Alocarea unei părți din acești bani în mod strategic către anumite instituții care servesc apoi ca instrumente pentru a influența restul este realizabilă. Personalul lor va fi recunoscător pentru această aparentă generozitate.

Capturarea instituțională de acest tip este realizabilă atunci când relaxăm normele privind impozitarea și conflictul de interese, permițând anumitor persoane și corporații să obțină o influență financiară vastă și să o aplice în mod deschis. Dacă le permitem apoi să formeze parteneriate public-private, obiectivele lor pot fi subvenționate în continuare cu banii noștri. Dacă le permitem politicienilor noștri să trateze politica ca pe o carieră pe viață, aceștia vor realiza în curând că, în loc să mulțumească populația, este mai eficient să se dea bine cu aceste persoane care le pot finanța cariera.

Ei pot face acest lucru în spatele ușilor închise, în stațiuni precum Davos, în timp ce mass-media corporatistă ne distrage atenția, adulând un adolescent de pe scena principală care se revoltă împotriva mașinăriei. Rezultatul este inevitabil, pentru că politicienii au nevoie de bani și de o acoperire mediatică pozitivă, iar cartelurile celor bogați au nevoie de legi mai prietenoase.

Sănătatea publică internațională este acum un exemplu uluitor al unei astfel de capturi corporative. Aceleași entități finanțează colegiile de formare, grupurile de cercetare în care studenții își vor căuta locuri de muncă, modelele care le vor defini prioritățile, agențiile în care își vor pune în aplicare ceea ce au învățat, revistele pe care le vor citi și mass-media care îi va asigura că totul este în bine. De asemenea, mass-media îi va defăima public pe cei care ies din rând. Problema climei nu este teribil de diferită dacă se sapă un pic. Cei care se conformează vor avea cariere asigurate, iar cei care nu o fac nu. Astfel de industrii vor trece apoi la politici și la rezultate ale studiilor care să fie în beneficiul sponsorilor.

Încercați să vă gândiți la o persoană bogată care și-a pierdut cu adevărat interesul de a deveni mai bogată. Există câțiva sfinți în istorie, dar lăcomia este o forță puternică, care rareori este atenuată prin acumularea lucrurilor pe care le caută lăcomia. Nu este nimic nou sub soare, nici lăcomia și nici cei care încearcă să pretindă că rodul lăcomiei este ceva bun.

Oportunitățile feudalismului

Pentru a reuși să acumulezi mai multă putere și bogăție, ar trebui, prin definiție, să iei suveranitate și bogăție de la alții. Celor mai mulți oameni nu le place să li se ia acest lucru. Într-o democrație adevărată, puterea este acordată de popor, nu luată, și este deținută doar cu acordul celor care au acordat-o. Puțini oameni obișnuiți vor să renunțe la bogăția lor în favoarea cuiva deja mai bogat decât ei – ei pot lua în considerare transferul acesteia în taxe pentru a obține beneficii reciproce, dar nu să o dea altcuiva pentru a o folosi după bunul plac al celui care o primește. Prin urmare, pentru a reuși să acumuleze putere și bogăție, este adesea necesar să o ia cu forța sau prin înșelăciune. Înșelăciunea (minciuna) este, de obicei, alternativa cea mai puțin riscantă.

Minciuna și înșelăciunea nu funcționează cu toată lumea, dar funcționează cu mulți. Întrucât inamicul înșelăciunii este adevărul, iar inamicul tiraniei este egalitatea (adică suveranitatea individuală sau autonomia corporală), oamenii care insistă asupra adevărului și drepturilor individuale trebuie să fie suprimați de cei care doresc să acumuleze putere. Cel mai eficient mod este de a-i reduce la tăcere, și de a asigura majoritatea care a căzut în plasa înșelăciunii că acești nonconformiști sunt inamicul (amintiți-vă „Pandemia celor nevaccinați”).

Denigrarea și țapul ispășitor, folosind termeni precum „anti-X”, „Y-denigrator” sau „așa-zisul Z”, fac ca minoritatea neconformă să pară negativă și inferioară. Majoritatea îi poate apoi ignora în siguranță și chiar se poate simți superioară făcând acest lucru.

Dacă mass-media poate fi implicată, devine aproape imposibil pentru cei care nu se conformează să își reabiliteze numele și să își transmită mesajul. Cei mai mari finanțatori ai mass-media sunt acum companiile farmaceutice. Acestea sunt, de asemenea, mari finanțatori ai politicienilor. Cei mai mari proprietari de mass-media sunt BlackRock și Vanguard (care, din întâmplare, sunt și cei mai mari acționari ai mai multor companii farmaceutice). Așadar, imaginați-vă cât de profitabil ar fi dacă aceste case de investiții, în mod direct și prin intermediul unor organizații lachei precum Forumul Economic Mondial, OMS sau ONU, s-ar gândi să folosească aceste active pentru a oferi un profit maxim (așa cum, într-adevăr, într-un mediu de afaceri amoral, ar trebui să facă).

Dacă într-un astfel de scenariu ar apărea un virus relativ nou, tot ce ar fi necesar ar fi să se aplice aceste active mediatice și politice pentru a semăna frica și a confina oamenii, apoi să li se ofere o modalitate farmaceutică de a ieși din confinare. O astfel de schemă ar tipări practic bani pentru investitorii lor. Această evadare farmaceutică ar putea chiar să fie făcută să pară mai degrabă o grație salvatoare, decât o schemă născută din lăcomie și condusă prin lăcomie.

Confruntarea cu realitatea

O scurtă privire asupra realității indică faptul că, într-adevăr, se pare că trecem printr-un astfel de scenariu. Am băgat societatea într-o mizerie totală prin renunțarea la regulile de bază care țineau lăcomia la distanță, apoi am lăsat lăcomia să se dezlănțuie și am numit-o „progres”. Frica și sărăcirea sunt simptome.

OMS, ONU și mass-media sunt instrumente. În curând, alte instrumente vor impune monedele digitale ale băncilor centrale și vor oferi cu generozitate un venit universal de bază (o alocație, așa cum se acordă unui copil) pentru a atenua sărăcirea. Această monedă programabilă va fi cheltuită pe ceea ce decid finanțiștii și retrasă după bunul lor plac, cum ar fi la orice semn de lipsă de loialitate. Este exact ceea ce este sclavia, cu excepția faptului că nu va mai fi nevoie de un bici, sau chiar de abordarea actuală a sponsorizării mediatice, pentru a-i ține pe oameni în linie.

Pentru a remedia acest lucru, va fi necesar să luăm instrumentele de la cei care le folosesc în mod abuziv, indiferent dacă instrumentele sunt OMS, ONU sau orice altceva. Dacă ciocanul tău foarte util va fi folosit de un intrus pentru a-ți rupe picioarele, atunci scapă de ciocan. Există lucruri mai importante în viață decât să bați în cuie.

Mai simplu spus, ca țări democratice, nu ar trebui să finanțăm organizații care execută ordinele altora pentru a ne sărăci și a ne eroda democrația. Aceasta ar fi autodistrugere. Trebuie să decidem dacă suveranitatea individuală este o cauză care merită. Este chiar adevărat că toți se nasc egali și ar trebui să trăiască în mod egal? Sau ar trebui să îmbrățișăm o societate ierarhică, de caste sau feudală? Istoria sugerează că cei de la vârf vor fi, probabil, favorabili abordării feudale. Prin urmare, cei care nu sunt în vârf și cei care au convingeri care transcend lăcomia ar face bine să înceapă să ia în serios această problemă. Încetarea sprijinului pentru instituțiile care sunt folosite pentru a ne fura este un punct de plecare evident.

Recâștigând maturitatea în ceea ce privește realitatea naturii umane, putem începe să demontăm închisoarea care se construiește în jurul nostru. Tratați mass-media sponsorizată ca și cum ar fi sponsorizată. Încercați să spuneți adevărul cât mai des și mai riguros posibil. Atunci când se face lumină asupra unei capcane, este mai puțin probabil ca și alții să cadă în ea. Când destui decid că ceea ce este intrinsec al nostru trebuie să rămână al nostru, cei care vor să ni-l ia nu vor putea face acest lucru. Atunci vom putea aborda problema sănătății, a climei și orice altceva într-un mod care să fie în beneficiul umanității, în loc să fie doar în beneficiul unei grămezi de răufăcători bogați și cu drepturi proprii.

Publicat inițial de Brownstone Institute

Suggest a correction