OMS vrea să dețină o putere globală extinsă asupra politicii privind pandemia – fără a defini „pandemia”

OMS dorește ca statele membre să semneze noi acorduri care ar conferi organizației o autoritate totală de a stabili politica globală în materie de pandemie, fără un consens clar sau criterii clare cu privire la ceea ce distinge pandemiile de epidemii sau de boli endemice.

Sursa: Institutul Brownstone, 11 aprilie 2024

De la REPPARE

În condițiile în care statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) negociază noi acorduri pentru a centraliza gestionarea pandemiilor, cu un buget anual de peste 31,5 miliarde de dolari, ar fi rezonabil să presupunem că toată lumea știe clar ce este de fapt o pandemie.

În mod surprinzător, nu este cazul.

Deși țările vor vota peste două luni un nou acord privind pandemia și amendamente la Regulamentul sanitar internațional (RSI) pentru a acorda OMS o autoritate largă în ceea ce privește gestionarea pandemiilor, nu există o definiție unanim acceptată a termenului „pandemie.”

Ce grad de gravitate este necesar? Cât de răspândită trebuie să fie? Ce proporție din populație trebuie să fie expusă riscului?

O epidemie de răceală comună care traversează granițele se încadrează în multe definiții ale pandemiei, la fel ca și o repetare a morții negre medievale.

În mod normal, acordurile internaționale se formează în jurul unei probleme definibile, dar lumea este pe cale să investească zeci de miliarde de euro fără o bază solidă pentru a prezice costurile și beneficiile.

Cu alte cuvinte, nu există un acord clar cu privire la ceea ce Adunarea Mondială a Sănătății este de fapt de acord.

O istorie a pandemiilor

Când vorbim acum de o pandemie, ne referim de obicei la răspândirea globală a SARS-CoV-2 care a început în 2019.

Cuvântul evocă imagini de străzi goale și piețe închise, de fețe mascate și oameni tăcuți care stau la doi metri unul de celălalt.

Acest lucru conduce la sentimentul de urgență la care răspund în prezent factorii de decizie politică prin conceperea de noi documente privind pandemiile.

Numeroase documente privind prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemii (PPPR) sugerează că aceste politici reprezintă un răspuns esențial, afirmând că există o probabilitate de 50 % de apariție a unei pandemii de tip COVID-19 în următorii 25 de ani sau făcând referire la costurile economice ale COVID-19 pentru a susține afirmațiile privind rentabilitatea investițiilor.

Această abordare este problematică, deoarece nu reușește să facă distincția între costurile directe ale bolii și efectele răspunsului foarte neobișnuit.

Etimologia cuvântului „pandemie” provine din vechea rădăcină greacă dêmos (δῆμος, popor, populație), cu înrudirea „epidemie” și „pandemie.”

Prefixul pan- (greaca veche πάν) înseamnă, în general, toți sau fiecare; astfel, pandemie derivă din conceptul grecesc antic πάνδημος (din sau aparținând întregului popor, publicului).

Termenul se referă de obicei la bolile infecțioase, deși unele utilizări ale termenului pandemie pot fi mai larg colocviale, de exemplu vorbind de o „pandemie de obezitate.”

Ceea ce deosebește pandemiile (și epidemiile) de bolile endemice este faptul că acestea afectează un număr mare de persoane într-un interval de timp relativ scurt și peste durata normală de așteptare.

Ceea ce diferențiază pandemiile de epidemii în mintea oamenilor este o răspândire geografică mai largă dincolo de granițele naționale.

Unele dintre cele mai grave pandemii înregistrate în istorie au urmat cuceririi europene a Americilor, aducând noi agenți patogeni unei populații naive din punct de vedere imunologic. Astfel de condiții nu există în lumea globalizată de astăzi.

Alte pandemii devastatoare au fost provocate de bacterii precum holera sau ciuma, aceasta din urmă fiind responsabilă pentru Moartea Neagră din secolul al XIV-lea, care a exterminat probabil o treime din populația europeană.

De atunci, îmbunătățirea condițiilor sanitare și descoperirea antibioticelor au redus în mod fundamental amenințarea infecțiilor bacteriene, care erau cândva principalul motor al pandemiilor.

Ultima pandemie majoră cu care s-a confruntat lumea înainte de COVID-19 a fost gripa spaniolă din 1918. În consecință, până la pandemia COVID-19, „pregătirea pentru pandemii” se referea aproape în mod universal la pandemiile de gripă.

OMS a publicat primul său plan de pandemie de gripă în 1999, motivat de primele infecții umane înregistrate cu gripa aviară H5N1.

Planul a fost actualizat de mai multe ori, ultima dată în 2009, și definește mai multe „faze pandemice.”

Acestea constituie singurele definiții ale pandemiei pe care OMS le-a publicat în orientări oficiale și rămân specifice gripei.

Controversa privind gripa porcină

Când OMS a declarat gripa porcină H1N1 drept pandemie în 2009, deși nu era mai gravă decât gripa sezonieră normală, a izbucnit o controversă cu privire la ceea ce definește o „pandemie.”

În timp ce planul pandemic al OMS s-a axat întotdeauna pe răspândirea unui nou subtip de gripă, fără a se cere ca acesta să fie extraordinar de grav, pe site-ul web al OMS se putea citi o definiție de șase ani:

„O pandemie de gripă apare atunci când apare un nou virus gripal împotriva căruia populația umană nu are imunitate, ceea ce duce la mai multe epidemii simultane la nivel mondial, cu un număr enorm de decese și îmbolnăviri.”

Ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist de la CNN care a pus la îndoială necesitatea unei stări de gravitate „enormă”, definiția gripei pandemice de pe pagina de internet a OMS a fost modificată în mai 2009, eliminându-se sintagma „cu un număr enorm de decese și îmbolnăviri.”

În schimb, noua definiție clarifica faptul că „pandemiile pot fi ușoare sau grave în ceea ce privește boala și decesele pe care le provoacă, iar gravitatea unei pandemii se poate schimba pe parcursul pandemiei respective.”

Deși definiția de pe site nu a avut niciun efect practic, faptul că modificarea a avut loc cu puțin timp înainte de declararea gripei porcine drept pandemie a ridicat suspiciuni.

În martie 2011, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind evaluarea gestionării gripei H1N1 în 2009-2010 în Uniunea Europeană.

Rezoluția „îndeamnă OMS să revizuiască definiția unei pandemii, luând în considerare nu numai răspândirea geografică, ci și gravitatea acesteia.”

Peter Doshi a subliniat într-un articol din 2009, „The elusive definition of pandemic influenza” (Definiția evazivă a gripei pandemice), că definiția anterioară de pe site-ul OMS este ilustrativă pentru o percepție mai largă a pandemiilor ca fiind de natură catastrofală.

El atrage atenția asupra unui alt text de pe site-ul OMS, în care se afirma că, chiar și în cel mai optimist scenariu, o pandemie de gripă ar duce la decese de 4 până la 30 de ori mai multe decât gripa sezonieră.

În același timp, OMS se referă, de asemenea, la gripa asiatică din 1957-1959 și la gripa din Hong Kong din 1968-1970 ca fiind pandemice, deși acestea nu au fost extraordinar de grave.

Doshi a mai susținut că „trebuie să ne amintim scopul „pregătirii pentru pandemii””, care se bazează în mod fundamental pe presupunerea că gripa pandemică necesită un răspuns politic diferit de cel al gripei anuale, sezoniere.

În consecință, Doshi și alții au susținut că eticheta „pandemie” trebuie să conțină în mod necesar o noțiune de gravitate, pentru că, în caz contrar, ar fi pusă sub semnul întrebării rațiunea care a stat la baza politicii inițiale de a avea „planuri pandemice” distincte de programele de sănătate publică curente.

Această tensiune a adecvării definiției rămâne și astăzi. Pe de o parte, pandemiile sunt prezentate ca evenimente catastrofale sau chiar ca o amenințare existențială.

Pe de altă parte, gripa porcină este menționată ca un exemplu de pandemie, deși a provocat mai puține decese decât un sezon gripal obișnuit.

Alături de gripa porcină, boli precum sindromul respirator acut sever sau SARS-1, sindromul respirator din Orientul Mijlociu sau MERS, Zika și Ebola sunt adesea folosite ca exemple pentru a ilustra o creștere percepută a riscului pandemic, deși SARS-1, MERS și Zika au înregistrat fiecare mai puțin de 1 000 de decese la nivel mondial, iar Ebola este limitată din punct de vedere zoonotic la regiunile centrale și vestice ale Africii.

Pandemie sau PHEIC?

Într-un proiect anterior al Acordului privind pandemia, Organismul interguvernamental de negociere (INB) a prezentat o definiție deosebit de specifică a unei pandemii:

„Răspândirea la nivel mondial a unui agent patogen sau a unei variante care infectează populațiile umane cu imunitate limitată sau inexistentă, printr-o transmisibilitate susținută și ridicată de la o persoană la alta, care copleșește sistemele de sănătate cu o morbiditate severă și o mortalitate ridicată și care provoacă perturbări sociale și economice, toate acestea necesitând o colaborare și o coordonare eficientă la nivel național și mondial pentru controlul său.”

Această definiție este mai restrictivă decât majoritatea definițiilor existente ale pandemiilor, deoarece necesită ca un agent patogen să provoace morbiditate și mortalitate grave și să se răspândească la nivel global.

Acest lucru ar putea fi considerat pe scară largă pentru a justifica măsuri neobișnuite de intervenție. Cu toate acestea, INB a renunțat la definiția sa de pandemie în ultimul proiect al Acordului privind pandemia, fără a o înlocui.

Definiția eliminată și extrem de specifică a INB a contrastat cu definiția utilizată de Banca Mondială în documentul de înființare a Fondului intermediar financiar pentru PPPR (cunoscut în prezent sub numele de Fondul pentru pandemie).

Acolo, o pandemie este definită ca fiind „O epidemie care se manifestă la nivel mondial sau pe o suprafață foarte mare, care traversează frontierele internaționale și care afectează, de obicei, un număr mare de persoane.”

Noul proiect al Acordului privind pandemia include acum următoarea definiție a unui „agent patogen cu potențial pandemic”, și anume „orice agent patogen care a fost identificat ca putând infecta un om și care este: nou (încă necaracterizat) sau cunoscut (inclusiv o variantă a unui agent patogen cunoscut), potențial foarte transmisibil și/sau foarte virulent, cu potențialul de a provoca o urgență de sănătate publică de interes internațional.”

Nu trebuie să îmbolnăvească efectiv pe nimeni.

Spre deosebire de termenul de pandemie, o urgență de sănătate publică de interes internațional (PHEIC) este definită în RSI (2005) ca fiind „un eveniment extraordinar despre care se stabilește … că reprezintă un risc pentru sănătatea publică pentru alte state prin răspândirea internațională a bolii și că ar putea necesita un răspuns internațional coordonat.”

PHEIC-urile nu se limitează la epidemiile de boli infecțioase, ci se pot extinde la riscurile pentru sănătate cauzate de contaminarea chimică sau nucleară.

Statele membre sunt obligate să notifice OMS cu privire la evenimentele care ar putea duce la o PHEIC, determinând, probabil, „extraordinar” și „potențial” într-un context general acceptat.

Odată ce se lansează o alertă, un comitet de urgență ad-hoc este convocat la OMS pentru a se consulta cu directorul general cu privire la determinarea și încetarea unei PHEIC, precum și pentru a emite recomandări temporare către statele afectate.

Deși un comitet de urgență se consultă, inclusiv cu un membru din statul (statele) afectat(e), întreaga putere de decizie aparține directorului general și este la discreția acestuia dacă și în ce măsură sunt folosite recomandările comitetului.

Acest aspect politic este important, deoarece noile amendamente propuse pentru RSI ar face ca recomandările OMS în timpul unei PHEIC, cum ar fi închiderea frontierelor și vaccinările obligatorii, să fie obligatorii pentru statele membre.

Definirea pandemiilor ca potențiale PHEIC armonizează cele două negocieri în curs de desfășurare pentru Acordul privind pandemiile și modificările RSI.

Mulți critici susțin că modificările RSI ar da directorului general al OMS puterea de a declara unilateral o pandemie.

Cu toate acestea, directorul general are deja puterea de a declara o PHEIC în temeiul reglementărilor existente (deși modificările RSI pot face ca o astfel de declarație să fie mai importantă).

În prezent, modificările propuse nu definesc pandemiile.

Deși pare logică armonizarea celor două politici, este important să ne amintim că RSI are un domeniu de aplicare mai larg și că nu toate PHEIC-urile sunt pandemii.

Directorul general al OMS a declarat șase PHEIC pentru focare de boli infecțioase în ultimii zece ani, ultima fiind Mpox (variola maimuței) în 2022.

Povara bolilor cauzate de pandemii

COVID-19 a fost pandemia cu cel mai mare număr de decese înregistrat de la gripa spaniolă încoace.

Numărul oficial de 7 milioane reprezintă echivalentul a aproximativ cinci ani de decese cauzate de tuberculoză, dar a avut loc la o grupă de vârstă mult mai înaintată.

Având în vedere că povara tuberculozei a fost stabilă sau în scădere înainte de pandemia COVID-19, la fel ca și povara HIV/SIDA și a malariei (în prezent, acestea sunt din nou în creștere), aceste boli nu sunt denumite de obicei pandemii.

Cu toate acestea, Fondul Global scrie că aceste trei boli „nu ar trebui să fie etichetate ca fiind „doar” epidemii sau endemii. Ele sunt pandemii care au fost învinse în țările bogate.” Acesta este un punct critic.

Povara unui anumit agent patogen nu este determinată exclusiv de biologia sa, ci de contextul demografic, economic și instituțional în care se răspândește.

Dacă aceste boli pe termen lung sunt, de fapt, cele mai mari pandemii actuale, atunci este un răspuns grăbit în 2024 cea mai bună abordare a acestora?

SARS-CoV-2 a crescut riscul de deces și de boli grave în special pentru persoanele de peste 65 de ani, care constituie o fracțiune mare și în creștere a populației din țările bogate.

Cu toate acestea, vârsta medie în Africa Subsahariană este de 18 ani și doar 3 % din populație are 65 de ani sau mai mult. Prin urmare, tuberculoza, malaria și HIV/SIDA, care afectează populații mult mai tinere din aceste țări, sunt prioritățile lor în materie de sănătate.

Holera a fost, de asemenea, considerată o pandemie în trecut, atunci când afecta populațiile mai bogate, iar acum a fost în mare parte uitată în țările cu venituri ridicate și medii.

Între timp, bacteria holeră încă provoacă epidemii în locuri precum Haiti, unde oamenii au acces limitat la apă curată și la instalații sanitare.

Este esențial să se facă bine acest lucru. Concentrându-ne pe pandemiile cu povara relativ scăzută care afectează întreaga planetă, inclusiv populațiile bogate, ne mutăm inevitabil atenția de la bolile cu povara ridicată care afectează populațiile cu venituri mici.

Acest lucru ridică probleme de echitate și contrastează cu retorica privind echitatea utilizată în proiectul de acord privind pandemiile. Prin urmare, ar putea avea sens să se mute accentul de la pandemii la urgențele sanitare de interes internațional, care pot fi limitate din punct de vedere geografic, ca în cazul Ebola.

Acest lucru ar putea permite mobilizarea resurselor în mod proporțional cu riscul și nevoile, în loc să se investească sume mari de bani, timp și capital social într-o agendă obscură de pregătire pentru pandemii, care se străduiește chiar să își definească obiectivele.

Confundarea continuă a conceptului de pregătire pentru pandemii și PHEIC nu face decât să creeze confuzie, ascunzând în același timp procesele politice evidente implicate.

Dacă OMS dorește să convingă lumea să se pregătească pentru pandemii și să calmeze temerile legate de potențiala utilizare abuzivă a etichetei de pandemie prin intermediul unui nou proces de guvernare, atunci trebuie să ofere claritate cu privire la ceea ce vorbește de fapt.

Aici se găsește versiunea integrală în format PDF a raportului REPPARE.

Publicat inițial de Brownstone Institute.

REPPARE (REevaluating the Pandemic Preparedness And REsponse agenda) implică o echipă multidisciplinară convocată de Universitatea din Leeds, Marea Britanie.

Garrett Wallace Brown este președinte al catedrei de politică globală în domeniul sănătății la Universitatea din Leeds.

David Bell este medic clinician și medic de sănătate publică, cu un doctorat în sănătatea populației și cu experiență în medicină internă, modelare și epidemiologie a bolilor infecțioase.

Blagovesta Tacheva este cercetător REPPARE în cadrul Școlii de Politici și Studii Internaționale de la Universitatea din Leeds.

Jean Merlin von Agris este un doctorand finanțat de REPPARE la Școala de Politici și Studii Internaționale de la Universitatea din Leeds.

Punctele de vedere și opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Children’s Health Defense.

Suggest a correction