Proiecte- pilot de identitate digitală din UE se desfășoară sub radar

Pe măsură ce 2023 continuă, Comisia Europeană pare ocupată cu dezvoltarea și derularea de proiecte pilot pentru portofelul de identitate digitală al UE (EUDI), pe care intenționează să îl pună la dispoziția tuturor cetățenilor UE în viitorul apropiat. Dar, în timp ce Comisia Europeană (CE) se laudă cu confortul, securitatea și gama largă de cazuri de utilizare potențială a EUDI în viața de zi cu zi, ceea ce este mai puțin discutat este potențialul instrumentului pentru o sumedenie de probleme etice și legate de supraveghere.

Ce este portofelul de identitate digitală al UE (EUDI)?

Portofelul digital al UE, denumit adesea portofelul de identitate digitală al UE (EUDI), urmează să fie oferit publicului european în anii următori. Potrivit Comisiei Europene, „portofelele de identitate digitală ale UE sunt portofele digitale personale care permit cetățenilor să se identifice digital, să stocheze și să gestioneze datele de identitate și documentele oficiale în format electronic. Printre acestea se pot număra permisul de conducere, rețete medicale sau calificări educaționale.”

Pe măsură ce se finalizează legislația care raționalizează utilizarea lor preconizată în întreaga Europă, Comisia Europeană își avansează eforturile de introducere a EUDI-urilor în rândul publicului larg european, unde peste 250 de corporații private și autorități publice participă la patru proiecte-pilot la scară largă. La momentul redactării acestui document, UE a investit 46 de milioane de euro în aceste proiecte pilot.

Într-adevăr, o gamă largă de cazuri de utilizare sunt deja testate în cadrul proiectelor pilot EUDI. Printre acestea se numără utilizarea portofelelor pentru a accesa servicii guvernamentale, pentru a înregistra și activa cartele SIM pentru servicii de rețele mobile, pentru a semna contracte, pentru a facilita călătoriile și pentru a prezenta adeverințe de studii. În ansamblu, aceste cazuri de utilizare sugerează că portofelele cu identitate digitală ar putea fi utilizate într-o gamă largă de servicii esențiale pentru viața de zi cu zi.

Comoditate, dar pentru cine?

Comisia Europeană pune frecvent în evidență confortul portofelului digital, prin mesaje care se laudă cu faptul că utilizatorii vor putea folosi portofelele pentru a se caza la hotel, a depune declarații fiscale, a închiria mașini și a deschide conturi bancare în siguranță. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat următoarele în discursul privind starea Uniunii din 2020, în care a propus conceptul de „identitate electronică europeană sigură”:”

De fiecare dată când o aplicație sau un site web ne cere să creăm o nouă identitate digitală sau să ne conectăm cu ușurință prin intermediul unei platforme mari, nu avem nicio idee despre ce se întâmplă cu datele noastre în realitate. Acesta este motivul pentru care Comisia va propune o identitate electronică europeană sigură. Una în care avem încredere și pe care orice cetățean o poate folosi oriunde în Europa pentru a face orice, de la plata impozitelor la închirierea unei biciclete. O tehnologie în care putem controla noi înșine ce date sunt folosite și cum.

Cu siguranță, von der Leyen are dreptate când spune că „nu avem nicio idee despre ce se întâmplă cu datele noastre” atunci când creăm conturi online sau ne conectăm la servicii private, afirmând că ID-ul digital poate rezolva o problemă de bază pe care mulți oameni o au atunci când folosesc internetul.

Dar, în mod critic, „identitatea electronică” europeană și metodele de identificare digitală în general, ridică o mulțime de probleme noi pentru civili, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Și anume, în timp ce ID-ul digital poate oferi utilizatorilor acces la servicii, un raport WEF din 2018 privind ID-ul digital admite propensiunea instrumentului de a exclude; „pentru indivizi, ID-urile verificabile deschid (sau închid) lumea digitală, cu locurile de muncă, activitățile politice, educația, serviciile financiare, asistența medicală și multe altele.”

Și, într-adevăr, în cadrul controlului unui stat corupt sau al altor structuri de guvernare, propensiunea ID-ului digital de a „închide” lumea digitală pare să fie pregătită pentru o utilizare greșită sau abuzivă. Cercetătoarea Eve Hayes de Kalaf, de exemplu, scrie în The Conversation că „statele pot transforma sistemele de identificare sponsorizate la nivel internațional în arme” împotriva populațiilor vulnerabile. Ea evidențiază un exemplu din Republica Dominicană, unde discriminarea pe termen lung împotriva persoanelor de origine haitiană s-a manifestat prin retragerea cetățeniei dominicane în 2013, făcându-i apatrizi.

Între timp, nu este greu de imaginat că și alte persoane vor cădea prin „fisurile” digitale, pe măsură ce sistemele de identificare digitală se vor generaliza și vor fi interconectate , dacă nu chiar o condiție prealabilă pentru a avea acces la servicii și ajutoare sociale și financiare esențiale.

După cum elucidează Jeremy Loffredo și Max Blumenthal în reportajul din 2021 pentru Grayzone, de exemplu, introducerea în 2017 a Aadhaar, sistemul de identificare biometrică din India, „care urmărește mișcările utilizatorilor între orașe”, a dus la un val de decese în India rurală, deoarece dificultățile de acces la sistemul Aadhaar au blocat funcțional accesul beneficiarilor de bunuri și beneficii la magazinele de rații din țară, lăsându-i chiar să moară de foame. Scroll din India a raportat că, într-un eșantion aleatoriu de 18 sate din India în care autentificarea biometrică a fost impusă pentru a avea acces la rațiile alimentare subvenționate de guvern, 37% dintre deținătorii de carduri nu au putut să-și obțină rațiile.

În pofida dezastrului pe care l-a provocat, Aadhaar a fost în cele din urmă promovat ca un succes, iar Rest of World raportează că India înființează parteneriate internaționale pentru a exporta în alte părți popularul său Unified Payments Interface (UPI), un sistem de plăți instantanee care folosește ca bază sistemul de identificare biometrică Aadhaar.

În mod clar, ID-ul digital prezintă posibile prejudicii societale semnificative dacă este implementat în grabă. În ciuda acestor posibile prejudicii, așa cum am remarcat pentru Unlimited Hangout, o adoptare aproape universală a sistemelor de identificare digitală pare din ce în ce mai inevitabilă, „Juniper Research estimează că guvernele vor fi emis aproximativ 5 miliarde de credențiale de identificare digitală până în 2024, iar un raport Goode Intelligence din 2019 sugerează că identitatea și verificarea digitală vor reprezenta o piață de 15 miliarde de dolari până în 2024.”

Mai mult, s-au făcut progrese legislative în direcția interoperabilității portofelului digital în întreaga UE. Cu alte cuvinte, serviciile-cheie sunt hipercentralizate la nivel transfrontalier și digitalizate în moduri mai ușor de urmărit decât ar fi putut fi omologii pe suport de hârtie – totul la îndemâna autorităților.

În mod critic, se pare că portofelul EUDI ar urma să se conecteze cu serviciile financiare sau să includă în alt mod servicii financiare, unde cetățenii UE vor putea să își folosească EUDI-ul pentru a deschide conturi bancare și chiar să solicite împrumuturi. Mai mult, un document de informare a Băncii Centrale Europene privind cadrul european de identitate digitală sugerează că „portofelul EUDI va aduce beneficii tuturor părților interesate din ecosistemul de plăți”, inclusiv „sprijinul prevăzut pentru euro digital.”

În timp ce Comisia Europeană este dornică să evidențieze presupusele beneficii ale EUDI pentru „părțile interesate din ecosistemul de plăți”, pare mai puțin dornică să discute despre pericolele legate de legătura plauzibilă, dacă nu chiar probabilă, dintre identitatea digitală și bani, în special monedele digitale, unde capacitățile elitelor de a urmări, sau chiar de a manipula sau bloca abilitățile civililor de a accepta sau de a efectua plăți, ar putea fi fără precedent.

Pe scurt, portofelele cu identitate digitală ale UE vor fi convenabile pentru utilizarea zilnică de către civili. În același timp, aceste portofele, precum și alte sisteme adiacente de identitate digitală care se dezvoltă în alte părți, ar putea fi, de asemenea, convenabile pentru guvernele și structurile de guvernare care doresc să supravegheze, să monitorizeze sau să manipuleze sau să controleze în masă aspecte critice ale vieții cetățenilor.

Conexiunea DIIA

În ciuda lipsei statutului de membru al UE și a războiului pe care îl are pe deasupra, Ucraina este implicată în proiectele pilot ale UE privind portofelele digitale. Mai exact, așa cum am raportat în Substack, DIIA, aplicația hipercentralizată a statului ucrainean, care funcționează pe un smartphone, ajută la lansarea portofelului digital al UE. De fapt, ministrul ucrainean al transformării digitale, Mykhailo Fedorov, a evidențiat într-o postare pe Telegram din iulie, că reprezentanții DIIA chiar au prezentat capacitățile aplicației DIIA la consorțiul POTENTIAL (Pilots for European Digital Identity Wallet) din această vară.

În special, multe dintre cazurile de utilizare a portofelului digital european testate în cadrul proiectelor pilot sunt deja realitate cu aplicația DIIA din Ucraina. Într-adevăr, ucrainenii folosesc DIIA pentru o serie de activități de zi cu zi, inclusiv pentru a-și verifica identitatea în vederea utilizării serviciilor bancare, pentru a deține o varietate de acte de identitate digitale (cum ar fi permisele de conducere și pașapoartele biometrice) și chiar pentru a plăti anumite taxe și a accesa serviciile sociale pentru familii. Ministerul ucrainean al Transformării Digitale a subliniat intenția sa de a face toate serviciile publice disponibile online: DIIA urmează să fie „ghișeul unic” pentru aceste servicii.

Și, așa cum am mai menționat în reportaje anterioare pentru Substack și Hangout nelimitat, extinderea domeniului de aplicare al DIIA continuă pe măsură ce conflictul se adâncește, aplicația furnizând servicii adiacente războiului. Civilii ucraineni afectați de război au primit ajutor financiar prin intermediul aplicației, de exemplu, și pot, de asemenea, să-și verifice identitatea prin intermediul DIIA pentru a se înscrie în e-Vorog („e-inamic”), un chatbot care permite cetățenilor ucraineni să raporteze statului informații despre locația militarilor ruși.

În ansamblu, aceste condiții sugerează că DIIA ar putea servi ca un fel de proiect sau precursor al portofelului digital adiacent Europei, în care portofelul digital al UE, care este deja o aplicație centralizată programată să ajute cetățenii într-o serie de servicii zilnice esențiale, ar putea prelua un număr tot mai mare de servicii guvernamentale din întreaga Uniune Europeană. Deși rămâne de văzut ce se va întâmpla cu implementarea portofelului digital în Europa, implementarea la nivelul întregii UE și formatul aplicației pentru smartphone, în care funcțiile pot fi introduse, eliminate sau modificate cu ușurință în funcție de dorință, înseamnă că nu poate fi exclusă o extindere a domeniului de aplicare la o scară comparabilă.

Concluzie

Este de înțeles că mulți oameni sunt interesați de documentele digitale și de alte modalități facile de a accesa serviciile publice și de a îndeplini sarcini într-o eră digitală. Însă aceste servicii și instrumente, atunci când sunt facilitate de state și de structurile de guvernare adiacente, precum și de membri ai sectorului privat care nu trebuie să dea socoteală, vin cu probleme etice și de supraveghere semnificative, care ar trebui să fie discutate și dezbătute pe larg de către public. În această privință, se pare că viitorul portofel de identitate digitală al UE nu face excepție.

Dar, cu sau fără dezbatere, implementarea pilot a portofelului digital și adoptarea de către statele membre ale UE a identității digitale respective este în curs de desfășurare, o declarație de presă a CE explicând că „toată lumea va avea dreptul de a avea o identitate digitală a UE” acceptată în toate statele membre ale UE.

Și în timp ce Comisia Europeană comunică că „nu va exista nicio obligație” de a utiliza un portofel digital de identitate digitală UE, raportul CE Comunicare 2030 Digital Compass: Calea europeană pentru deceniul digital elucidează faptul că un obiectiv pentru 2030 pentru UE este ca 80 % dintre cetățeni să utilizeze o „soluție de identificare electronică.” În cele din urmă, mesajele mixte lasă loc pentru speculații conform cărora, chiar dacă ID-urile digitale nu sunt obligatorii la momentul introducerii, populația generală ar putea fi cumva împinsă sau, în cele din urmă, chiar obligată să adopte ID-uri digitale pentru a avea acces la servicii publice esențiale.

În timp ce susținătorii ID-urilor digitale subliniază capacitatea acestor instrumente de a asigura comoditatea și securitatea într-o lume din ce în ce mai online, problemele etice și de confidențialitate pe care le-am evidențiat aici semnalează faptul că, dacă sunt implementate în grabă, portofelele cu identitate digitală ale UE ar putea avea în cele din urmă consecințe dezastruoase și de durată pentru viața privată și libertățile civile. Și, odată implementate, se pare că ID-urile digitale ar putea fi greu de anulat chiar dacă sunt nepopulare, împingând în cele din urmă oamenii într-un coșmar tehnocratic din care nu pot scăpa cu ușurință.

Pe scurt, pericolele reprezentate de sistemele emergente de identificare digitală, cum ar fi portofelul EUDI, nu pot fi neglijate pe măsură ce Europa intră în „deceniul său digital„

Publicat inițial de Brownstone Institute

Suggest a correction